Mănăstirea Crişan

A fost intemeiată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea prin eforturile credincioşilor ortodocşi din satele Vaca [azi Crişan] si Ribiţa. În secolul al XVII-lea mănăstirea constituie un adevărat focar de cultură, călugării săi, în special Pahomie, contribuind la răspândirea cărților religioase și a învăţăturii creştine ortodoxe în rândul creștinilor din satele zărăndene.
Mănăstirea era compusă din biserică, corpul de chilii, trapeza [sala de mese], turnul-clopotniţa și alte anexe.
În urma frământărilor religioase de la mijlocul secolului al XVIII-lea, mănăstirea s-a ruinat, fiind necesară repararea ei, în anul 1759. În urma unor alunecări de teren, ce a provocat prăbuşirea partială a altarului, mănăstirea a fost parasită, întrerupandu-se activitatea monarhală vreme de peste două secole.
În anul 1992, prin grija Episcopiei Aradului și Hunedoarei, viaţa monahală a fost reinodată prin punerea şi sfințirea pietrei de temelie a noii mănăstiri Crişan.