Iarna s-a înstăpânit peste întregul cuprins.Fulgi de argint azvârliți din cer par clopoței atârnați la săniuțele copiilor. Totul este o întindere tăcută și albă. Florile albe se ridică în văzduh.
Satul reînvie prin glasul zgomotos al piţărăilor; care pornesc cu colinda,de cum se face ziuă:
“Neața, neaţa lui Ajun,
Că’i mai bun a lu’ Crăciun,
Că’i cu miei, cu purcei,
Fuge baba după ei;
Puica neagră bagă’n sac,
Scoală nana, dă’mi colac,
Cât roata plugului,
Umple traista pruncului.
Daţi’ne nuci, că’s mai dulci,
Ba alune, că’s mai bune,
Drobu’ cât casa, colacu’ cât masa.”
Clinchetul dalb de zurgălăi a pus stăpanire pe tot satul. Vântul geme jalnic. La geamuri se impletesc colindele cu mirosul îmbietor de cozonaci. La marginea drumului, copacii par nişte fantome…parcă tremură mişcandu’şi ramurile...
În zare se aude hohotul de răs al dragului nostru Moş Crăciun. Cu nasurile lipite de geam, copiii îl aşteaptă pe Moşu’. Mai dau o fugă până la bradul împodobit şi cu glas tare, îşi repetă colinda ce au învăţat’o pt Moşu’. Trebuie să vină şi pe la noi..
E o seară frumoasă, liniștită, una din acele dulci seri de iarnă în care simți o adevărată fericire să te lași în voia visurilor.
Frumos Crăciun o sa fie!...